INCREDIBIL! Fostul iubit plătise un asasin să o ucidă, însă femeia a fost salvată în ultimul moment de câinele ei!

INCREDIBIL! Fostul iubit plătise un asasin să o ucidă, însă femeia a fost salvată în ultimul moment de câinele ei!
Publicat: 04/09/2023, 12:05

De multe ori, prietenii blănoși pot fi mult mai loiali decât oamenii. Un caz incredibil a avut loc în Marea Britanie, unde o femeie a fost salvată de la moarte chiar de câinele ei. 

Fostul iubit al femeii a plătit un asasin să o ucidă, însă planul malefic a fost dejucat chiar de patrupedul credincios.

Mukhtar Lail, în vârstă de 53 de ani, i-ar fi oferit asasinului 15.000 de lire sterline pentru ca acesta să-i omoare fosta iubită, injectându-i o doză de heroină. Femeia dormea ​​pe canapea când a fost trezită de câinele ei care urla și l-a găsit pe Trefor deasupra ei, încercând să o ucidă. Bărbatul a fugit apoi imediat de la fața locului, însă a fost arestat două zile mai târziu.

”A trebuit să părăsesc locul pe care l-am numit acasă toată viața. Acum nu am prieteni, deoarece sunt prea paranoică. Nu ies afară, doar dacă trebuie, nu-mi place să merg nicăieri. Mă rog doar să nu mă urmărească nimeni. Mi-e teamă pentru familia mea când vine să mă viziteze, în cazul în care ai trimis pe cineva să încerce să-i rănească”, a declarat femeia, scrie Mirror.

Mukhtar Lail a fost condamnat vineri la pedeapsa cu închisoare pe viață, cu o sentință de cel puțin 8 ani, înainte să poată contesta decizia judecătorului. Complicle lui, Trefor Jones, în vârstă de 38 de ani, a fost condamnat la opt ani de închisoare.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×